Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a sesizat Plenul Curţii Supreme de Justiţie privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la modul de aplicare corect şi uniform a art. 141 alin. (1) şi (2) din Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002, în pricina civilă înaintată la cererea de chemare în judecată a Irinei Gulian şi Mamadjanova Tatiana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind anularea refuzului de a schimba teritoriul de activitate al notarilor publici, nesoluţionarea în termen legal a cererii comune a petiţionarilor privind schimbul benevol şi echitabil a competenţei teritoriale pentru exercitarea activităţii notariale din 27.12.2012.
În scopul aplicării corecte şi uniforme a prevederilor Legii cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002 în materia schimbării teritoriului de activitate a notarilor, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează următoarele.
Potrivit prevederilor art. 141 alin. (1) din Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002, notarul este obligat să activeze în teritoriul de activitate pentru care a promovat concursul pentru suplinirea locurilor vacante de notar.
Raţiunea limitării competenţei teritoriale a notarilor este în special de a asigura o legătură a notarului cu locuitorii din teritoriul unde se prestează serviciile notariale, pe de o parte pentru necesitatea siguranţei circuitului civil, iar pe de altă parte pentru confortul cetăţeanului beneficiar (în special, accesul facil la arhiva de acte notariale). Un alt argument este că în dependenţă de teritoriul deservit, ca şi de numărul cetăţenilor şi actelor notariale întocmite, statul determină un anumit număr de notari într-un anumit teritoriu, pentru realizarea funcţiilor notariale.
În conformitate cu prevederile art. 141 alin. (2) din Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002, schimbarea teritoriului de activitate a notarului se face exclusiv prin concurs pentru locul declarat vacant, în condiţiile art. 28 alin. (5) şi (6).
Această normă a fost instituită în vederea organizării unei competiţii transparente în eventualitatea în care ar fi mai mulţi solicitanţi la transfer pentru un singur loc. În acelaşi timp, pentru ca notarul să poată aplica în situaţia descrisă de art. 141 alin. (2) a legii prenotate, este necesar să existe un loc de notar declarat vacant, potrivit prevederilor legislaţiei, adică să existe un loc de notar, care din diferite motive a rămas fără titular, neocupat de nimeni.
Instanţele de judecată vor distinge între situaţia descrisă mai sus, reglementată de art. 141 alin. (2) din Legea cu privire la notariat şi situaţiile cînd doi notari acceptă un schimb reciproc şi solicită autorităţilor schimbarea corespunzătoare a teritoriului de activitate. În cazul schimbării „post pe post" a notarilor, în lipsa unor prevederi exprese în lege, instanţele de judecată vor examina de fiecare dată existenţa unui interes legitim pentru solicitanţi, care să justifice schimbarea teritoriului de activitate.
Schimbarea reciprocă cu teritoriul de activitate nu afectează raţiunea instituirii competenţei teritoriale limitate, or:
- notarii deja în funcţie se prezumă a avea calificare suficientă, indiferent de teritoriul în care activează;
- schimbul reciproc nu influenţează asupra numărului total de notari în teritoriile respective;
- arhiva actelor notariale rămîne în teritoriul respectiv;
- nu sunt afectate drepturile altor notari, ori drept rezultat al refuzului schimbului reciproc, nu apar locuri vacante, la care ar putea pretinde alte persoane.
În acelaşi timp, instanţele de judecată nu vor admite abuzul de drept, verificînd de fiecare dată existenţa interesului legitim real, care să justifice transferul.
Activitatea desfăşurată de notarii publici este deosebit de importantă pentru exerciţiul şi ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Din acest considerent, reglementarea modului de organizare a profesiei de notar urmează să fie clară şi previzibilă. Totodată, lipsa unor reglementări legale privind schimbarea reciprocă între doi notari a teritoriului de activitate nu poate servi motiv de refuz în satisfacerea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Pe lîngă acestea, prevederile art. 13 alin. (2) din Legea cu privire la notariat indică exhaustiv elementele care le va conţine licenţa pentru activitatea notarială, iar teritoriul de activitate nu este indicat ca element ce se va conţine în licenţă.
În contextul expus, luînd în consideraţie faptul că notarul public îşi execută obligaţiile sale în numele Republicii Moldova în baza licenţei valabile pe tot teritoriul Republicii Moldova, transferul notarilor la un loc permanent de activitate dintr-o unitate teritorială în alta este posibilă, deoarece textul Legii cu privire la notariat nu prevede interdicţii în ceea ce priveşte schimbarea teritoriului de activitate permanentă al notarului.
În consecinţă, sub aspectul analizat, se deduce că prevederile art. 141 din Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002, sunt improprii cazurilor de schimbare reciprocă între doi notari a teritoriului de activitate, deoarece sunt aplicabile doar situaţiilor declarării de către Ministerul Justiţiei vacanţei locurilor pentru desfăşurarea activităţii de notar.
De asemenea, se va ţine cont că prevederile art. 13 al Legii cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002 nu prevede expres interdicţia de a desfăşura activitatea notarială în alt teritoriu decît cel pentru care a fost promovat concursul. Astfel că cererea a doi notari, care solicită un schimb benevol şi echitabil a teritoriului de activitate, potrivit necesităţilor ambelor părţi, nu are interdicţii prevăzute de lege şi în acest caz se va aplica regula ceea ce nu este interzis este permis
Mai mult, Plenul relevă că raporturile juridice dintre notari şi Ministerul Justiţiei privind schimbarea reciprocă între doi notari a teritoriului de activitate urmează a fi reglementate în conformitate cu normele generale de drept.
Potrivit prevederilor art. 4 din Constituţia Republicii Moldova, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.
În conformitate cu prevederile art. 16 din Constituţie, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
Conform prevederilor art. 43 din Constituţie, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, are dreptul la negocieri în materie de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Codul muncii, principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea, principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova, sînt următoarele: a) libertatea muncii, incluzînd dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, dreptul dispunerii de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei; d) asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv la condiţiile muncă care corespund cerinţelor securităţii şi sănătăţii în muncă şi a dreptului la odihnă.
Conform art. 6 din Codul muncii, (1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova. (2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. (3) Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea. (4) Orice act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (l), (2) şi (3) este nul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, tratează natura activităţii profesionale a notarilor echivalentă situaţiei liber-profesioniştilor. În confirmare, prin Rezoluţia Parlamentul European nr.A3-0422/93 este menţionat că profesia de notar, fiind organizată în mod diferit în statele membre ale comunităţii europene, se caracterizează prin delegaţie parţială a suveranităţii statului pentru a asigura serviciul public al autenticităţii convenţiilor şi probei. Activitatea independentă a notarului este exercitată în cadrul unei sarcini publice, sub forma unei profesii liberale.
Schimbarea reciprocă între doi notari a teritoriului de activitate nu vizează locurile declarate vacante de către Ministerul Justiţiei, nu afectează interesele serviciului şi interesele terţilor, sau egalitatea de şanse şi corespunde cerinţelor dictate de extinderea teritoriului, de numărul locuitorilor şi de volumul solicitărilor din partea publicului, schimbul este unul benevol şi echitabil potrivit necesităţilor ambelor părţi.
Ţinînd cont de normele precitate, Plenul reiterează că interzicerea nejustificată în admiterea cererii privind schimbarea reciprocă a teritoriului de activitate a notarilor, în opinia Plenului, constituie un act vădit de discriminare şi nerespectarea drepturilor ce ţin de familie, copii, domiciliu, garantate de art. 8 şi 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de convenţie trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Documentul poate fi accesat aici.