
Astăzi, 15 septembrie a. c., în ședința de Guvern au fost aprobate câteva inițiative, raportate de Ministerul Justiției.
1. A fost aprobată modificarea Hotărârii Guvernului nr. 173/2014 cu privire la Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.
Acest proiect are drept scop eliminarea lacunelor normative care au creat blocaje instituționale semnificative în activitatea Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău. Astfel, se operează modificări în componența Comitetului de supraveghere al Unității de implementare a Proiectului de construcție.
Astfel, componența Comitetului va fi formată din următorii membrii: secretar general sau secretar de stat al Ministerului Justiției - președinte al Comitetului; secretar de stat al Ministerului Finanțelor; director al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
De asemenea, proiectul extinde aria de selecție a persoanelor care pot participa la funcția de manager de proiect reieșind din faptul că în prezent numărul persoanelor care pot participa la concurs este limitat, deoarece la concurs pot participa doar funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
2. De asemenea, Guvernul a avizat pozitiv și proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative -(art. 1323 din Codul fiscal nr.1163/1997, art.6 din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal s.a)
Proiectul prevede modificarea dispozițiilor legale privind statutul juridic al directorului Serviciului Fiscal de Stat și directorului Serviciului Vamal. Se propune ca directorii instituțiilor nominalizate să fie raportați la persoane cu funcție de demnitate publică, fiind numiți și eliberați din funcție de către Guvern, la propunerea ministrului finanțelor.
3. A fost aprobat avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 789/1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție.
Proiectul propus are drept scop aducerea reglementărilor legale în domeniul administrării Curții Supreme de Justiție în conformitate cu standardele constituționale în domeniul justiției și, implicit, restabilirea controlului Consiliului Superior al Magistraturii asupra procesului de asigurare a administrării Curții Supreme de Justiție, în cazul survenirii interimatului funcțiilor administrative.
