8 februarie 2024, Chișinău – Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu noul magistrat de legătură al Ambasadei Franței cu reședința la București, Simona Pavel, și cu ambasadorul Franței la Chișinău, E.S. Graham Paul.
Discuțiile au vizat colaborarea dintre cele două țări pe domeniul justiției. În cadrul întrevederii, ministra Justiției a menționat despre reforma în curs privind confiscarea bunurilor infracționale, având ca obiectiv eficientizarea mecanismului de repatriere a bunurilor confiscate. A evocat și „Acordul Judiciar de Interes Public” - mecanism integrat recent în legislația națională, după modelul francez.
În context, Veronica Mihailov-Moraru a menționat că țara noastră mizează, în continuare, pe expertiza și experiența valoroasă a Franței la acest capitol. „Avem o cooperare judiciară dinamică cu statul francez și ne dorim ca aceasta să fie păstrată și dezvoltată”, a subliniat ministra Justiției.
Simona Pavel a salutat eforturile și progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene, dar și la reformarea justiției, menționând că Franța va continua să ofere suport țării noastre.
Magistrata s-a arătat interesată și de posibilitățile de colaborare cu Institutul Național al Justiției și sectorul judiciar, subliniind că autoritățile franceze sunt deschise să organizeze instruiri și să împărtășească bunele practici ale Consiliului Superior al Magistraților din Franța cu profesioniștii, dar și cu tinerii juriști din Republica Moldova.