
La întrevedere ambasadorul a fost însoțit de unul dintre secretarii misiunii diplomatice la Chișinău, Radu Gruia.
În cadrul ședinței, ministrul Justiției a expus principalele obiective ale ministerului în domeniul justiției, iar ambasadorul a dat asigurări că Ministerului Justiției va beneficia de sprijin deplin în realizarea acestora.
De asemenea, Excelența Sa a reiterat importanța reformării justiției, pentru a asigura independența sistemului de drept și fortificarea încrederii cetățenilor în justiție și în instituțiile publice.
Oficialul a mai subliniat că Republica Moldova este o prioritate pentru România și că aceasta va fi susținută în parcursul său european.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, i-a transmis reprezentantului diplomatic la Chișinău că mizează pe suportul României în preluarea practicilor de succes în domeniul justiției și, în special, în domeniul luptei împotriva corupției. De asemenea, a precizat despre intenția de a colabora cu experți care au participat la reformarea justiției în România și a menționat despre contribuția importantă pe care o pot avea aceștia pentru realizarea agendei ministerului, având în vedere rezultatele de succes pe care le are România în consolidarea organelor anticorupție.
Ministrul a menționat că sprijinul României este foarte important în procesul de reformare a justiției și a exprimat aprecierea deschiderii și suportului declarat.



