Magistratul de la Judecătoria Centru, Ion Busuioc, care a accidentat mortal un bărbat din raionul Criuleni, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de probă de un an. Prin aceeaşi sentinţă, judecătorul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de un an.
Verdictul a fost dat ieri, 24 iunie 2014, de către instanța din Criuleni. Procuratura Criuleni a anunțat că va contesta sentinţa pe motiv că o consideră prea blândă.
Amintim că, în august 2012, inculpatul, deplasându-se cu viteză excesivă la volanul autoturismului personal prin localitatea Ratuş, Criuleni, încălcând Regulamentul circulaţiei rutiere, a tamponat un pieton, care traversa regulamentar carosabilul. În rezultatul impactului, victima, în vârstă de 69 de ani, a decedat pe loc.
La demersul Procurorului General, Corneliu Gurin, Consiliul Superior al Magistraturii l-a suspendat din funcţie pe magistrat până la pronunţarea verdictului definitiv pe caz.