
Stimați colaboratori ai Procuraturii,
Cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorului Procuraturii, țin să Vă adresez din numele întregului colectiv al Ministerului Justiției, cât și al meu personal sincere felicitări, însoțite de cele mai distinse sentimente de mulțumire, apreciere și respect pentru activitatea profesională pe care o desfășurați cu deplină dedicație.
Această sărbătoare ne conferă oportunitatea tuturor de a ne exprima gratitudinea și admirația pentru munca Dumneavoastră cu adevărat nobilă consacrată respectării ordinii de drept, efectuării justiției, apărării drepturilor și intereselor legitime ale persoanei și ale societății.
Cu certitudine, Vă sunt atribuite prin lege toate pârghiile necesare pentru a fi angajați plenar în susținerea zi de zi în fața justițiabilului a examenului de capacitate în asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în înfăptuirea calitativă a actului de justiție. Chiar și în această perioadă deloc ușoară de epidemie de Covid-19, inclusiv și revenindu-vă o povară destul de grea acumulată în timp, Dumneavoastră demonstrați determinare în instrumentarea cauzelor destul de complexe.
Dorim să urăm multă sănătate, inclusiv și veteranilor Procuraturii, care au pus bazele acestei instituții, care și-au făcut cu cinste datoria și care reprezintă pentru generațiile actuale de Procurori exemple demne de urmat. Viitorilor procurori, care sunt în formare, le dorim implicare cât mai activă în procesul de studiere cu abnegație, dăruire și multă încredere, iar cunoștințele de calitate care le sunt oferite de către formatorii profesioniști, care, cu desăvârșire, sunt îndrumători și instructori iscusiți, să le poată aplica corect în exercitarea activității profesionale de viitor.
Stimați colaboratori ai Procuraturii, Dumneavoastră aveți un rol primordial de a consolida statul de drept, de a asigura supremația legii și protecția drepturilor și libertăților oamenilor, consolidarea încrederii cetățenilor în această instituție, dar pentru aceasta trebuie să continuați să fiți consolidați și să acționați consolidat.
Cu cele mai distinse și sincere gânduri de apreciere și respect,
Fadei NAGACEVSCHI
Ministru al Justiției
