
Astăzi, 26 martie 2021, Ministerul Justiției a avizat proiectul Acordului de grant, între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei, în valoare de 1, 55 miliarde Yeni japonezi privind extinderea cooperării economice japoneze în cadrul implementării proiectului privind "Îmbunătățirea echipamentelor de prevenire a incendiilor", prin finanțarea achizițiilor de bunuri și servicii pentru Republica Moldova.
Totodată, acest Acord vine să contribuie la asigurarea unui grad mai avansat de siguranță a cetățenilor, implicit de protecție a mediului înconjurător, prin reducerea timpului de răspuns în situații de urgență și excepționale, în acest mod contribuind la micșorarea pagubelor materiale, fortificând, în acest sens, securitatea Republicii Moldova.
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi adresează sincere mulțumiri tuturor partenerilor de dezvoltare pentru susținerea continuă și reiterează deschiderea pentru toate inițiativele care sunt menite să modernizeze și să crească performanțele în toate domeniile vieții, economic, social, cultural întru dezvoltarea, consolidarea durabilă și prosperarea Republicii Moldova, creșterea bunăstării cetățenilor.
