Ministrul elen al Justiției: ”Republica Moldova a făcut pași enormi în reformarea sectorului justiției”

You are here

Ministrul elen al Justiției: ”Republica Moldova a făcut pași enormi în reformarea sectorului justiției”

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a efectuat în perioada 7-9 mai o vizită oficială în Republica Elenă, la invitația omologului său, Charalampos Athanasiou. Cei doi oficiali au avut o întrevedere la Atena și au discutat despre schimbările pozitive care au loc în domeniul justiției din Republica Moldova, despre dinamica relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar și perspectivele și mecanismele de dezvoltare a cooperării moldo-elene în domeniul justiției.
Ministrul elen al Justiției, Transparenței și Drepturilor Omului, Charalampos Athanasiou, a apreciat rezultatele obținute de țara noastră la implementarea reformelor în justiție. "Cele mai importante măsuri au fost luate în 2012, atunci când ați aprobat Strategia de Reformă a Sectorului Justiției. De atunci, Republica Moldova a făcut pași enormi în reformarea acestui sector. Ați reușit să adoptați legi pe care chiar și unele state membre ale Uniunii Europene nu au reușit să le aprobe", a spus ministrul elen al Justiției.
La rândul său, ministrul Oleg Efrim și-a exprimat gratitudinea față de Guvernul Greciei pentru că susține constant parcursul european al Republicii Moldova. "Ținând cont de faptul că Grecia deține președinția Parteneriatului Estic, vreau să Vă mulțumesc pentru suportul pe care ni l-ați oferit la obținerea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni, dar și pentru că ne susțineți în demersul de urgentare a semnării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, care ar putea avea loc la începutul lunii iunie 2014", a spus ministrul Justiției, Oleg Efrim.
În context, Oleg Efrim a trecut în revistă toate schimbările care au avut loc în sistemul judecătoresc din Republica Moldova: adoptarea pachetului de legi anti-corupție, care prevede instituirea confiscării extinse, creșterea de trei ori a plafonului amenzilor pentru infracțiuni de corupție, instituirea obligativității testării cu detectorul de minciuni a candidaților la funcția de judecător sau procuror, testarea integrității funcționarilor publici, implementarea serviciului de probațiune, dar și implementarea serviciului e-apostilă. Republica Moldova a devenit a 2-a țară din Europa și a 5-a țară din lume care a implementat serviciul e-apostilă. Totodată, ministrul Justiției a reiterat disponibilitatea unei colaborări cu Republica Elenă, în special în ce privește schimbul de bune practici.
Oficialii urmează să elaboreze în scurt timp un Memorandum de colaborare. "Acest document va fi un punct de pornire a cooperării bilaterale moldo-elene în domeniul justiției", a menționat ministrul Justiției al Republicii Moldova. Mai mult, Oleg Efrim l-a invitat pe omologul său din Grecia să întreprindă o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a semna Memorandumul.
În cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Republica Elenă, ministrul Oleg Efrim s-a întâlnit și cu alți oficiali, printre care vice-președintele Curții Supreme de Justiție și procurorul general al Republicii Elene.

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31