Ministrul Justiției, Oleg Efrim participă la cel de-al III-lea Forum juridic moldo-lituanian

You are here

Ministrul Justiției, Oleg Efrim participă la cel de-al III-lea Forum juridic moldo-lituanian

O delegeție a R. Moldova condusă de către Ministrul Justiției, Oleg Efrim participă, la cel de-al  III-lea Forum juridic moldo-lituanian, desfășurat în perioada 16-20 iulie curent, la Moletai (Lituania). Din componența delegației fac parte: Procurorul General, Corneliu Gurin, Secretarul general al Aparatului Președintelui RM, Ion Păduraru, Decanul  Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, Sergiu Băieşu, judecătorul Curții Constituționale, Igor Dolea, Membrul Consiliului Suprem al Magistraturii, Dina Rotarciuc, Membrul Consiliului anit-discriminare, Doina Străisteanu, și alți reprezentanți ai Ministerului Justiției.

Reamintim că, deschiderea Forumului a fost precedată, ieri,  de o întrevedre bilaterală între Ministrul Justiției, Oleg Efrim și omologul său lituanian Juozas Bernatonis. În cadrul Forumului, membrii delegației din Republica Moldova, participă la discuții privind dezvoltarea sistemului justiției și vor efectua schimb de experiență privind cele mai bune practici  în domenii ca: implementarea reformelor în sectorul justiției, responsabilitatea disciplinară a judecătorilor, etica și evaluarea periodică a performanțelor judecătorilor, prevenirea corupției în sistemul justiției, aspectele reformării procuraturii, mecanismele de asistență a victimelor crimelor, cooperarea în domeniul judiciar, etc.

De menționat că, Ministerul Justiției de la Chișinău și cel de la Vilnius au instituit în octombrie 2011 un Forum moldo-lituanian de cooperare juridică, cu statut de platformă informală permanentă, menită să consolideze relațiile dintre reprezentanții organelor de drept, ai membrilor societății civile și academice din ambele țări. Tot atunci, Ministerul Justiției a semnat un acord de colaborare cu Consiliul Judecătorilor și Administrația Instanțelor de Judecată din Republica Lituaniană, beneficiind astfel în ultimii doi ani, de schimb de experiență în domeniul implementării reformei în sectorul justiției sub aspecte cum ar fi administrarea instanțelor de judecată, fortificarea instituțiilor de autoadministrare judecătorească, selecția judecătorilor, optimizarea procesului de judecată, sistemele informaționale ale judecătoriilor, etc.

 

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31