
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și secretara generală a ministerului, Stela Ciobanu, au participat astăzi la Conferința națională a arhiviștilor, organizată cu prilejul Zilei arhivistului în Republica Moldova.
În intervenția sa, ministrul Justiției a felicitat arhiviștii din cadrul Agenției, dar și din cadrul serviciilor raionale, dorindu-le multă sănătate, inspirație, dedicație și loialitate în tot ceea ce fac în fiecare zi. „Lucrul dumneavoastră este extraordinar – de a proteja cu atenție documentele emise de diferite instituții guvernamentale și non-guvernamentale, fără de care niciun stat modern nu poate funcționa. Fără arhive și ceea ce fac arhiviștii nici societatea nu poate ști ce au făcut înaintașii, ce ne dorim în prezent și de ce este important să privim în viitor cu încredere și speranță”, a spus Sergiu Litvinenco.
În semn de recunoștință și apreciere, ministrul Justiției a oferit diplome de onoare angajaților din domeniul arhivisticii naționale pentru dedicație, profesionalism și abnegație.
Ziua arhivistului este marcată anual la data de 11 iulie.



