Ministrul Sergiu Litvinenco: „Respectarea drepturilor omului este o prioritate a Ministerului Justiției. Trebuie să avem condiții decente de detenție”

You are here

Ministrul Sergiu Litvinenco: „Respectarea drepturilor omului este o prioritate a Ministerului Justiției. Trebuie să avem condiții decente de detenție”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, împreună cu secretara de stat Nadejda Burciu, a vizitat ieri condițiile de detenție din penitenciarul nr. 15 din Cricova. Ministrul a discutat cu conducerea instituției penitenciare despre provocările și necesitățile pe care le au, pentru a asigura condiții de detenție decente, conform recomandărilor europene, pentru toți deținuții.

„Asigurarea respectării drepturilor omului și îmbunătățirea condițiilor din închisori sunt priorități de pe agenda Ministerului Justiției, dar și subiecte care au fost mereu în atenția societății. De aceea, am cerut conducerii să monitorizeze mai atent situația din interiorul instituției, pentru a nu admite cazuri de tortură, agresiune sau alte încălcări ale drepturilor omului. Totodată, am solicitat să fie respectate condițiile de detenție, cum ar fi spațiul personal, accesul la servicii medicale sau siguranța persoanelor private de libertate”, a spus Sergiu Litvinenco.

În context, ministrul Justiției a remarcat că a fost surprins de serviciile medicale, inclusiv stomatologice, dar și de asistența psihologică oferite persoanelor aflate în penitenciarul nr. 15. „M-a bucurat să aud faptul că deținuții de aici au posibilitatea să muncească, iar în timpul liber, o bună parte dintre ei citesc cărți și se informează despre situația din țară din Ziarul de gardă”, a menționat ministrul Litvinenco.

Tot ieri, ministrul Justiției a vizitat Detașamentul cu Destinație Specială „Pantera”, care asigură ordinea și disciplina în instituțiile penitenciare. Conducerea detașamentului a prezentat condițiile de instruire și antrenament a ofițerilor „Pantera”, dar și echipamentele pe care le au. Pe lângă dotările de care dispun, ministrului i s-a comunicat că cei circa o sută de angajați au nevoie de instruiri și au solicitat intervenția Ministerului Justiției în acest sens. Sergiu Litvinenco a dat asigurări că echipa ministerului va oferi suportul necesar pentru consolidarea capacităților angajaților „Pantera”.

Cu prilejul celei de-a 31-a aniversări a DDS „Pantera”, care este sărbătorită astăzi, ministrul a felicitat efectivul detașamentului, dorindu-le succese în activitate, performanțe, perseverență și cât mai multă responsabilitate. „Am reiterat importanța respectării drepturilor omului, mai ales a celor care sunt privați de libertate. Nu o dată au apărut informații în spațiul public despre cazuri din penitenciare, când drepturile deținuților au fost lezate. Pentru a preveni astfel de situații pe viitor, i-am îndemnat să supravegheze cu mai multă atenție și vigilență situația din instituțiile penitenciare”, a afirmat Sergiu Litvinenco.

 

 

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31