Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Justiției nu a fost susținută de Parlament

You are here

Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Justiției nu a fost susținută de Parlament

Parlamentului a respins astăzi moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Justiției. După discursul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, întrebări, dezbateri și luări de cuvânt ale reprezentanților fracțiunilor parlamentare, majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva moțiunii.

Moțiunea simplă a fost înaintată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Conform Regulamentului Parlamentului, moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Discursul ministrului Justiției din plenul Parlamentului:

 

„Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Stimați deputați,
Un grup de hoți, care vrea să scape de pușcărie, a depus o moțiune simplă, folosindu-se de un grup de deputați. Moțiunile sunt, desigur, instrumente ale democrației. Voi, însă, nu respectați democrația, voi doar vă folosiți de ea, pentru că sperați că vă va salva de ilegalitățile comise.

Aceste grupări, de fapt, profită de instrumentele democratice, precum cea a moțiunii simple sau de cenzură, pentru a distruge democrația. Tot așa ei se folosesc și de oamenii de la care au furat, iar acum îi scot în stradă și le dau firimituri din banii furați. Culmea, tot de la acești oameni, de la o țară întreagă. Și pentru că oricum nu reușesc, iar pedeapsa pentru ilegalități se apropie, aceste grupări de hoți au cerut ajutor de la forțele din afara țării, de la o țară care susține războiul. Au cerut ajutor pentru ei, chiar cu riscul de a provoca haos și de a bloca dezvoltarea țării noastre. Pentru că doar în haos și întuneric aceste grupări ar putea să scape de pușcărie. Dar gruparea lor nu se compară cu puterea oamenilor care cer dreptate. Oamenii ne-au ales anume ca să oprim nelegiuirile nesfârșite ale acestor grupări. Și asta facem. Oricât de greu și anevoios ar fi. O vom face în cadrul legii, cu dreptate.

Pe șefii acestor grupuri de hoți îi știe o lume întreagă - Plahotniuc, Șor, Platon, stau ascunși în afara țării. Și pentru că justiția îi ajunge din urmă chiar și acolo unde sunt, aceștia au început să cheltuie banii furați ca să scape. Și-au activat instrumentele pe care le-au corupt la toate nivelurile: în rândul judecătorilor, procurorilor, partidelor și chiar din Parlament. Acești deputați, instrumente ale hoților fugari, au făcut moțiune și vor să oprească ceea ce o țară întreagă vrea de mult timp – dreptate pentru oameni și hoții. La pușcărie.

 

Stimați deputați,
Cu un an în urmă, am mai fost aici în Parlament. Spuneam atunci că socialiștii au înaintat o moțiune care „nu este altceva decât un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri şi scorniri”. Aceleași pe care le tot spuneți pe la televiziunile voastre finanțate cu bani din „kuliok” sau cu bani murdari, din state recunoscute pentru faptul că sponsorizează terorismul.

Iată că a trecut un an. Probabil, acum banii din „kuliok” sunt mai puțini. Propaganda ajunge mai greu la oameni. De aceea, a fost nevoie de această scamatorie, sperând că circul vostru va fi arătat la televizor. Nu la televiziunile voastre, căci ați fost lăsați fără ele, ci ale partenerului vostru, Șor. Dacă e să fac o comparație dintre ce a fost atunci și ce este acum, constat că ați degradat chiar și la nivelul logicii. Dacă atunci spuneam că moțiunea nu se referă la nicio politică care nu ar fi realizată sau ar fi realizată insuficient, acum despre politici nici nu pomeniți. În mod normal, strict procedural, această moțiune nici nu trebuia să ajungă să fie dezbătută. Pentru că nu este document, ci scamatorie. Spuneți, în acest text al moțiunii, că luna noiembrie a anului 2022 este o lună neagră în istoria țării. Și aveți dreptate. Pentru voi, deputații socialiști, noiembrie 2022 a fost și este o lună neagră. Pentru că mai multor exponenți de-ai voștri li s-au înaintat învinuiri penale referitoare la finanțarea ilegală a partidului. Iar dosarul fostului vostru conducător se examinează la Curtea Supremă de Justiție. Și pentru Șor luna noiembrie 2022 este o lună neagră. Pentru că, anume în luna noiembrie 2022, Aeroportul Internațional Chișinău, furat de cei cu care colaborați și îi tot plângeți, a ajuns înapoi la statul Republica Moldova. Tot în luna noiembrie 2022, Guvernul, la propunerea Ministerului Justiției, a formulat sesizarea de declarare a neconstituționalității Partidului Șor. Și pentru Plahotniuc luna noiembrie 2022 este o lună neagră. Pentru că, anume în noiembrie 2022, s-a decis ca dosarul acestuia pe furtul miliardului să poată fi trimis în judecată. Pe baza legii privind condamnarea în lipsă, pe care am promovat-o și susținut-o aici, în Parlament. Și pentru Andronachi, fostul vostru partener de alianță, noiembrie 2022 este o lună neagră. Pentru că, anume în noiembrie 2022, Andronache a fost adus în țară, a fost arestat și, în curând, va fi trimis în judecată. Șirul poate continua. Sper ca legea să înceapă să lucreze și după Andronache, cât mai curând să urmeze finanțatorii voștri, adică să fie și pentru ei luni negre – luni în care să răspundă în fața legii pentru ilegalități. Șor, Plahotniuc și Andronachi, pentru care luna noiembrie 2022 este o lună neagră, NU reprezintă Republica Moldova. Republica Moldova înseamnă cetățenii săi, care își doresc ca în țară să triumfe dreptatea. Dreptatea înseamnă ca cei care au comis ilegalități să fie sancționați, așa cum prevede legea. O lună neagră pentru hoți înseamnă o lună curată pentru oamenii cinstiți și pentru justiția din Republica Moldova. Tot în textul moțiunii spuneți că Procuratura și-ar fi pierdut independența. Exact asta spun și toți oligarhii fugari. Sunteți într-un gând. Să înțeleg că, pe lângă grupările oligarhice Plahotniuc, Șor și Platon, în Republica Moldova a mai apărut una oficială, chiar în Parlament? Din punctul meu de vedere, Procuratura, dimpotrivă, și-a recăpătat independența, pe care nu a avut-o niciodată. Toate grupările oligarhice sunt investigate. Fără excepție. Este acesta un semn de pierdere a independenței? Vreți să aveți iarăși o Procuratură care să închidă ochii la hoțiile și fărădelegile pe care le-ați făcut? Nu cred că cetățenii sunt de acord cu asta. Și nici noi. Că nu s-a organizat Adunarea Generală a Judecătorilor? Da, vreau și eu să se întâmple asta, cât mai repede. Dar, știți foarte bine că a început evaluarea judecătorilor, adică pre-vettingul, unde ați delegat și voi o persoană. Pre-vettingul este necesar pentru a ne asigura că avem un CSM constituit din oameni integri, curajoși și care vor dori să contribuie la curățarea sistemului. Pentru că vor avea mandate de 6 ani și vor trebui să dea tonul reformei justiției. Nu ne putem permite să facem din asta doar circ, cum ați făcut voi, în anul 2020, când ați împărțit, cu partidul lui Plahotniuc, membri în organul de autoadministrare. Ce a urmat după? Știți și voi, știu și cetățenii - numiri dubioase ale unor persoane toxice, care au anulat alegerile în Chișinău. Au contribuit la acapararea terenurilor, la legalizarea schemelor. Și tot ața mai departe. Noi nu vrem asta. Și nu vom admite asta. Vrem un CSM care să stea la baza procesului de curățare a justiției. Și asta vom face. Indiferent câte scamatorii, numite moțiuni, veți depune aici, în Parlament. Despre numirea procurorului-șef la Procuratura Anticorupție. Înțeleg că nu vă place alegerea. Înțeleg că ați fi vrut să aveți un procuror care să vă lase în pace și care să nu vă întrebe despre furturi și/sau fărădelegi făcute. Așa cum ați avut când erați la guvernare. Dar să știți că avem poziții diametral opuse. Și asta e linia roșie peste care nu pot trece. Eu mă bucur că a fost aleasă o asemenea persoană. Mă bucur că avem un procuror anticorupție care nu face parte din clanuri. Mă mândresc că avem un procuror anticorupție care a lucrat poate în cel mai performant sistem de drept din lume. Mă bucur că avem un procuror anticorupție care a investigat și a reușit să obțină condamnări pentru acte de corupție a funcționarilor de rang înalt din SUA. Mă bucur că avem un procuror anticorupție care nu are polițe de plătit. Mă bucur că avem un procuror anticorupție care pune preț pe integritate, corectitudine și transparență. Având toate aceste atuuri, sunt sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară. Indiferent de câte scamatorii, numite moțiuni, veți depune aici, în Parlament. Și, să vă răspund despre minciunile și manipulările furate, chipurile, de pe Telegram. Apariția acestor manipulări în public, exact în ziua când am propus Guvernului declararea neconstituționalității Partidului Șor nu este o coincidență, după părerea mea. Ar fi o prostie să nu vă dați seama că sunteți folosiți. Eu cred că vă dați bine seama, dar nu aveți de ales. Îi slujiți pe hoții fugari și asta vă face complici. Și, cu toate că împreună am votat cândva debarcarea lui Plahotniuc și Șor de la putere, constat că acum v-ați încorsetat cu aceste grupări oligarhice. Și acționați la comanda lor. Mai mult decât atât, este clar că plasarea oricărei corespondențe private în spațiul public este o încălcare a legii. O încălcare grosolană. Și nu contează dacă o parte din corespondenţă este minciună sau poate fi reală. O minciună ideală este atunci când există amestecul de adevăr, semi-adevăr şi minciună, şi orice mesaj poate fi astfel falsificat, rupt din context şi privat de sensul original. Asta face ca totul să fie vicios. Recunosc, asta știți să faceți foarte bine. Să folosiți minciuna, propaganda în slujba unor interese străine țării și împotriva cetățenilor noștri. Mă adresez cetățenilor Republicii Moldova.

 

Dragi prieteni,
Eu știu că fiecare din voi vreți ca lucrurile să meargă mai repede.
Dar o reforma a justiției nu este ușoară. Noi cu toții vrem ca reforma să se întâmple mai repede. Oamenii se întreabă pe bună dreptate de ce hoții nu ajung la pușcărie, dacă toată lumea știe despre fărădelegile lor. Eu vă răspund – hoții vor ajunge la pușcărie. Dar ei vor ajunge în mod corect, pe dreptate și respectând legea. Iar dacă nu va fi respectată legea, ei au șansa să scape de pușcărie. Vor veni în fața judecătorilor și vor spune că au fost făcute încălcări, pentru că a fost în grabă. Noi vrem ca ei să fie condamnați corect, în baza legii, ca să nu poată scăpa de pedeapsă, folosindu-se de unele omisiuni făcute din grabă.
Este o promisiune pe care am făcut-o și ne vom ține de ea. Pentru că noi mereu am făcut ceea ce am promis. Amintiți-vă, doar. Am promis că vom scăpa țara de Plahotniuc. Împreună cu dumneavoastră, cu cetățenii acestei țări am scăpat-o. Am spus că Dodon va pierde funcția de președinte. A pierdut-o. Am promis că vom insista și vom obținute alegeri anticipate, pentru a scăpa țara de parlamentul ales după regulile lui Plahotniuc. Am făcut-o. Am spus că mergem să câștigăm alegerile parlamentare anticipate. Și, le-am câștigat.
Vă asigur că vom realiza și ceea ce am promis legat de reforma justiției – ca hoții să fie condamnați, iar averile confiscate. Și multe alte lucruri s-au întâmplat deja. Toți oligarhii sunt investigați. Plahotniuc este trimis în judecată. Lui Șor i s-a luat Aeroportul furat de la stat. Andronache este în arest. Platon este investigat. Cu această promisiune am câştigat alegerile. Am promis dreptate şi vom face dreptate.

Indiferent câte încercări se vor face, câte minciuni vor născoci, câte lovituri vor da, hoții nu mai au cale de întoarcere. Pentru că oamenii au ales o țară fără hoți, o țară dreaptă cu oamenii cinstiți. Așa va fi. Vom munci cu toți pentru asta.
Pe final.

Pentru a reuși, reforma justiției are nevoie de trei lucruri de bază. În primul rând, de încrederea cetățenilor ca justiția să poată fi înfăptuită. Or, fără acest lucru orice reformă eșuează și hoții investesc major în subminarea încrederii cetățenilor față de oamenii din justiție. În al doilea rând, ea are nevoie de rezultate, pentru ca această încredere să existe. Și în al treilea rând, are nevoie de oameni, care să muncească pentru oameni, ca aceste rezultate să fie posibile.

Avem încrederea exprimată la alegeri, începem să avem rezultate și avem oameni care pot să implementeze ceea ce ne-am propus.
Vă mulțumesc!”.

Content Images: 

Agenda publică

Februarie 2023

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28