Astăzi, 9 august 2021, urmare a învestirii noului Guvern, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță a prezentat echipei Ministerului Justiției, pe noul ministru, Sergiu Litvinenco.
Prim-ministrul Natalia Gavriliță a declarat: „Noul ministru al justiției va contribui la implementarea celor mai bune reforme în domeniul justiției. Obiectivul nostru principal este să creștem încrederea cetățenilor în stat, în instituțiile statului, și să oprim exodul masiv al tinerilor din țară, astfel ca Republica Moldova să aibă un viitor, să realizăm schimbări profunde pe care cetățenii le așteaptă. În atingerea acestor obiective Ministerul Justiției are un rol important. Noi avem obiective foarte clare în domeniul reformei justiției, trebuie să atingem obiectivele propuse întru binele cetățenilor. Va trebui să muncim cu abnegație, hotărât și consecvent pentru a avea rezultate.”
La rândul său, ministrul justiției Sergiu Litvinenco i-a mulțumit Prim-ministrului pentru încrederea și susținerea acordată, totodată, în adresarea sa către echipa ministerului și-a exprimat convingerea că: „Împreuna trebuie să reușim să realizăm reforma justiției. O reforma extrem de importantă fără de care noi, ca stat, nu putem avansa. Și acum avem chiar o șansă unică să realizăm acest deziderat. Mandatul cetățenilor a fost foarte clar – în Republica Moldova trebuie să existe dreptate.”
Sergiu Litvinenco este licențiat în Drept. Din luna iunie 2019 până în noiembrie a aceluiași an a fost președinte al Comisiei juridice numiri și imunități, ulterior membru al acestei comisii. În cadrul activității din Parlament, a elaborat și promovat acte normative referitoare la realizarea reformei justiției și pentru combaterea corupției, din domeniul electoral (anularea sistemului electoral mixt) și cel al administrației publice. Sergiu Litvinenco a mai fost expert în cadrul proiectelor de dezvoltare a capacităților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.