Directorul Centrului de Armonizare a Legislației, Natalia Suceveanu, a avut o întrevedere cu omologul său român, subsecretarul de stat şi agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Horaţiu Răzvan Radu. Discuțiile au avut loc în contextul celei de-a doua reuniuni a Comisiei mixte Republica Moldova-România pentru Integrare Europeană, care s-a desfășurat ieri, la Chișinău.
Astfel, Directorul Centrului de Armonizare a Legislaţiei şi-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul constant acordat de partea română în realizarea priorităţilor de cooperare identificate la prima şedinţă a Comisiei mixte, care a avut loc la 3 iulie 2012, la Bucureşti. „Viitoarea cooperare va continua să se axeze pe preluarea experienţei României în procesul de evaluare a gradului de transpunere a acquis-ului Uniunii Europene pentru unele proiecte de acte naţionale prioritare. Ne referim la actele selectate în baza planurilor de armonizare a legislaţiei și a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în special în partea ce ţine de instituirea Zonei de Liber Schimb Extinsă şi Cuprinzătoare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană", a mai spus Natalia Suceveanu. Potrivit ei, țările noastre vor conlucra la evaluarea mecanismului de cooperare pe platforma parlamentară în domeniul afacerilor europene, dar şi în ce privește oferirea de către România a măsurilor naţionale de implementare a legislaţiei Uniunii Europeane, care vor servi drept model pentru preluarea legislaţiei europene în legislaţia naţională.
La rândul său, subsecretarul de stat şi agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut o trecere în revistă a acțiunilor întreprinse după prima sesiune a Comisiei mixte Republica Moldova-România pentru Integrare Europeană. Potrivit lui Horaţiu Răzvan Radu, în scopul preluării experienţei colegilor de la București în domeniul armonizării actelor normative naţionale cu legislaţia europeană, mai mulți angajați ai Centrului de Armonizare au efectuat stagii de pregătire practică și au participat la seminare în cadrul Direcţiei Drept European şi Armonizare Legislativă din cadrul Ministerului Afacerilor Europene din România.
În urma discuțiilor, s-a decis că România va continua să-și ofere sprijinul în procesul de armonizare a legislației naționale a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Viitoarea colaborare dintre Centrul de Armonizare a Legislației din cadrul Ministerului Justiției și Ministerul Afacerilor Externe român va consta în:
- oferirea de expertiză pe termen scurt pe marginea unor proiecte de acte normative de importanță majoră în domeniile prioritare de armonizare, identificate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană;
- organizarea de stagii/vizite de studiu ale angajaților Ministerului Afacerilor Externe român la Centrul de Armonizare a Legislației;
- facilitarea și coordonarea participării angajaților Centrului de Armonizare a Legislației la cursurile de formare profesională în cadrul Institutului European din România;
- intermedierea stabilirii contactelor sectoriale pe platforma armonizării legislative etc.
Menţionăm că în anul 2012 Centrul de Armonizare a Legislaţiei a iniţiat şi oficializat cu partea română dialogul de cooperare instituţională pe dimensiunea armonizării legislative.