
Secretarul de stat, a participat la o discuție în care s-a expus asupra importanței aplicării corecte a legislației insolvabilității, a rolului Ministerului Justiției în soluționarea aspectelor problematice, precum și despre necesitatea gestionării eficiente a finațelor din punct de vedere juridic, cît și comercial.
În mesajul său de deschidere a evenimentului, Veronica Mihailov-Moraru a subliniat că tematica abordată este una delicată și de interes pentru Ministerul Justiției, reieșind din rolul său de reglementare, supraveghere și control a activității de administrator. Astfel, deoarece incapacitatea de plată a întreprinderilor de piață a economiei, afectează tot mai mult activitatea acestora, iar factorii pot fi multipli, inclusiv din cauza unui management defectuos, apare situația când trebuie declanșată procedura de insolvabilitate.
Totuși, când se ajunge la acest proces, este necesar să fie asigurată o anumită aplicare uniformă și corectă a legislației insolvabilității, astfel încât să fie echilibrate drepturile părților implicate, inclusiv prin aplicarea în primul rind a procedurii de restructurare față de debitorii care sunt viabili și capabili de a-și continua activitatea sub activitatea de supravegherea administratorului de insolvabilitate, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Discuția face parte dintr-o serie de webinare pentru Micul Business, iar scopul acestora este de a sprijini și îmbunătăți cunoștințele pentru restructurarea și transformarea sustenabilă a afacerii. De asemenea, de a-i ghida pe cei care sunt la început, cum pot să depășească dificultățile financiare cu care se pot confrunta în afacere.
Dialogul a fost moderat de Biroul de Avocați „Gladei și Partenerii” și BDC Creative, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Ministerul Justiției.

