
La data de 24 noiembrie curent, Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru și Marcel Moraru, Șeful de cabinet al Ministerului Justiției au participat la audierile publice organizate de Comisia drepturile omului și relații interetnice, la subiectul monitorizării drepturilor copiilor aflați în instituțiile penitenciare.
La ședința de lucru au participat Avocatul Poporului pentru drepturile copiilor, reprezentanți ai autorităților din cadrul aparatului central, reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, Inspectoratului Național de Probațiune și organizațiilor neguvernamentale.
Participanții la audieri au abordat subiecte ce vizează situația actuală a copiilor deținuți în penitenciarele din țară: condițiile de detenție, educația copiilor minori, reintegrarea copiilor în familie și societate, sănătatea mintală, influența nocivă a subculturii criminale asupra copiilor, mai ales a copiilor deținuți în penitenciare în care sunt deținuți și adulți, lipsa segmentului de prevenire, educație și infomare juridică a minorilor care sunt necesare pentru diminuarea comportamentului deviant al copiilor pe viitor, extinderea măsurilor alternative de pedeapsă în cazul infracțiunilor ușoare și mai puțin grave, măsuri probaționale și educaționale în vederea anticipării actelor de recidivă.
Veronica Mihailov-Moraru a comunicat că: „Subiectul ce ține de drepturile copilului, inclusiv aflat în sistemul de justiție penală este unul important pentru Ministerul Justiție. Firul roșu cu privire la principiul superior al copilului este un standard pentru noi la elaborarea proiectelor de legi. Conform Planului de acțiuni și a Strategiei de dezvoltare în sectorul justiției pentru anii următori care urmează să fie curând adoptat, propunem o serie de acțiuni de îmbunătățire a actului de justiție, a cadrului legal și de eficientizare a examinării proceselor judiciare. Evident o atenție deosebită va fi acordată și cazurilor ce vizează minorii. În cazurile cu implicarea minorilor, considerăm că aceștia trebuie să fie scoși din sfera penală. Dorim să contribuim la îmbunătățirea legislației care să permită dejudiciarizarea cazurilor în care sunt implicați minori și transferul lor, în special, pentru cazurile în care infracțiunea s-a comis pentru prima dată, să fie deferit serviciilor sociale. În acest sens, demarăm procedurile privind încurajarea soluționării alternative a tuturor cazurilor prin utilizarea medierii, a programelor probaționale prin soluționare alternativă până la transmiterea cazurilor în instanța de judecată.
De asemenea, prin intermediul Inspectoratului Național de Probațiune, încurajăm judecătorii ca atunci când examinează cazurile cu privire la minori să ia în considerație posibilitatea evitării ca regulă, în condițiile legii, aplicarea pedepsei cu închisoarea, cu posibilitatea de eliberare de răspundere penală sau pedeapsă penală cu aplicarea programelor probaționale și altor măsuri educative. Avem de lucrat și la îmbunătățirea capacităților profesioniștilor care sunt în contact cu minorii, de la o fază cât mai incipientă”.
În cadrul ședinței, s-au evidențiat totodată, aspectele restanțe ale autorităților în ceea ce privește condițiile de detenție ale celor 60-65 de copii minori deținuți în penitenciarele din țară. S-au subliniat și s-au făcut recomandări și propuneri în vederea îmbunătățirii problemelor existente din sistem, astfel ca să fie atins obiectivul respectării drepturilor de dezvoltare și creștere a minorilor aflați în conflict cu legea.

