Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a discutat astăzi cu noii membri ai Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, misiunea căruia este de a asigura corectitudinea și profesionalismul în exercitarea acestei profesii.
„Sunt mulți executori judecătorești bine intenționați, care pun în prim-plan legea și interesul public. Din păcate, însă, sunt și executori care au alte priorități și în acest fel dăunează imaginii profesiei. Din cauza „persoanjelor” care comit tot felul de „șmecherii” și au transformat profesia de executor judecătoresc într-o afacere, percepția societății este una negativă”, a spus Sergiu Litvinenco.
De asemenea, ministrul Justiției a solicitat Colegiului disciplinar să fie activ și să intervină cu promptitudine atunci când sunt sesizări privind încălcarea legii sau alte ilegalități. „În primul rând, activitatea Colegiului trebuie să fie orientată pe sancționarea executorilor judecătorești care încalcă legea în mod abuziv, dar și pe soluționarea problemelor apărute în această activitate. Vreau să vă asigur că aveți toată susținerea din partea Ministerului Justiției. Suntem deschiși să analizăm propunerile și sugestiile care vor veni din partea Colegiului, astfel încât să ne asigurăm că executorii judecătorești își fac munca onest, într-o manieră profesionistă și respectând drepturile tuturor cetățenilor”, a subliniat ministrul Litvinenco.
Conform Legii privind executorii judecătorești, Colegiul disciplinar este format din șapte membri: trei membri desemnaţi de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, doi membri desemnați de Ministerul Justiţiei, un reprezentant al mediului academic din domeniul dreptului şi un reprezentant al societăţii civile.