
Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, și reprezentanții Departamentului Instituțiilor Penitenciare au avut ieri, 16 martie, o întrevedere cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău. În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte ce țin de reformele iniţiate şi asistenţa acordată ţării noastre de către SUA în eforturile privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. De asemenea, s-a discutat despre condițiile de detenție din instituțiile penitenciare, promovarea măsurilor alternative detenției, respectarea drepturilor omului.
Potrivit viceministrului Justiției, consolidarea serviciului de probațiune este una dintre direcțiile prioritare ale Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016. "Promovăm intens măsurile alternative detenției, în special probațiunea. Eficiența acestui serviciu dă rezultate concrete. Astfel, în ultimii ani numărul persoanelor din detenție s-a micșorat simțitor. În prezent avem în jur de șapte mii de persoane aflate în detenție și peste nouă mii aflate în probațiune", a adăugat Sabina Cerbu. De asemenea, viceministrul a recunoscut că Republica Moldova mai are probleme la capitolul condiții de detenție și are nevoie de expertiză și asistență internațională pentru ameliorarea acestora.
Oficialii americani au reiterat necesitatea combaterii supraaglomerării în locurile de detenție, îmbunătățirea condițiilor materiale de detenție și sporirea gradului de utilizare a măsurilor alternative detenției și arestului preventiv. Totodată, ei au declarat că Statele Unite sunt gata să susțină țara noastră în continuarea reformelor și și-au exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin și suport necesar în reformarea instituțiilor penitenciare.
În context, părțile au discutat și despre reformele care au loc în sectorul justiției, lupta cu corupția, implementarea obiectivelor prevăzute de Strategia de reformare a sectorului justiției. Viceministrul Justiției a făcut o trecere în revistă a celor mai importante reforme inițiate în sectorul judiciar. Printre cele mai mari realizări se numără adoptarea pachetului de legi anticorupție, care prevede instituirea confiscării extinse; înăsprirea pedepselor pentru infracțiuni de corupție; limitarea imunității magistraților; testarea integrității funcționarilor publici; renovarea instanțelor de judecată; înregistrarea audio a ședințelor de judecată; distribuirea aleatorie a dosarelor; dezvoltarea serviciilor oferite cetățenilor.
Sabina Cerbu a mulțumit Guvernului Statelor Unite pentru încrederea și sprijinul continuu acordate ţării noastre la reformarea sectorului judiciar.