Veronica Mihailov-Moraru a participat la Conferință internațională privind expertiza judiciară, organizată de Ziua expertului judiciar

You are here

Veronica Mihailov-Moraru a participat la Conferință internațională privind expertiza judiciară, organizată de Ziua expertului judiciar

Secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a participat astăzi la Conferința internațională: „Probleme științifice în domeniul expertizei judiciare psihiatrice – psihologice și modul de utilizare în procesul judiciar”. Evenimentul s-a desfășurat de Ziua expertului judiciar și a fost organizat de Centrul National de Expertize Judicare, în parteneriat cu Centrul de Medicină Legală și Asociația de imunopsihologie și psihosomatică din România.

La deschiderea evenimentului, Veronica Mihailov-Moraru a venit cu un mesaj de felicitare către toți experții judiciari cu prilejul sărbătorii profesionale. „Profesia expertului judiciar devine una tot mai provocatoare, mai interesantă și mai importantă în sistemul de drept. Consolidarea profesiei de expert judiciar și, implicit, a sistemului de expertiză judiciară este una dintre prioritățile Ministerului Justiției, în contextul Planului de acțiuni. De calitatea și corectitudinea expertizelor depinde soarta multor oameni, de finalitatea expertizelor judiciare depinde și încrederea în actul de justiție. Astfel, rezultatul muncii dumneavoastră stabilește adevărul în multe situații incerte. Este important ca împreună cu alte componente ale actului justiției să fie asigurat accesul la o justiție corectă și să fie respectate drepturile și libertăților cetățenilor”, a spus secretara de stat a Ministerului Justiției.

Veronica Mihailov-Moraru a menționat și despre Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025, în care unul dintre obiective este consolidarea profesiei de expert judiciar, inclusiv prin revizuirea cadrului legal. Secretara de stat a asigurat experții judiciari că au toată deschiderea și suportul Ministerului Justiției, pentru dezvoltarea sistemului de expertiză judiciară. „Curând vom demara procesul de modificare a legislației, după cum am stabilit cu mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de expertiză din țară, convocați recent într-un grup de lucru”, a precizat secretara de stat.  

La eveniment au participat experți judiciari din mai multe state, iar scopul acestuia a fost de a realiza schimb de opinii și de bune practici privind modul de utilizare în procesul judiciar a expertizei judiciare psihiatrice-psihologice. De asemenea, au fost discutate impedimentele și dificultățile cu care se confruntă atât ordonatorii, cât și experții judiciari din Republica Moldova și din alte țări, dar și soluțiile care i-ar ajuta să facă față provocărilor.

 

 

 

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31