
Viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, s-a întâlnit astăzi cu delegațiaComisiei Europene pentru democrație prin drept, condusă de Thomas Markert, Secretarul Comisiei. Principalul subiect abordat de oficiali a fost reforma sistemului electoral.
Cu referire la modificarea Codului electoral, Nicolae Eșanu a declaratcă că "Republica Moldova își asumă angajamentul de a examina cu minuțiozitate raportul care va fi prezentat la sesiunea din martie a Comisiei de la Veneția, astfel încât legile adoptate să corespundă standardelor internaționale".
La rândul său, Secretarul Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, a declarat că "dacă legea în cauză va fi promovată, atunci va fi nevoie de adaptarea ei la legislația Republicii Moldova".
În cadrul întrevederii s-a discutat și despre reforma Procuraturii. Potrivit Viceministrului Nicolae Eșanu, aceasta este una dintre prioritățile țării noastre, incluse pe agenda acțiunilor din acest an. "Conceptul de reformare a Procuraturii a fost făcut public. Ministerul Justiției a delegat persoane în grupul de lucru privind reforma procuraturii. Concomitent, dezbatem acest subiect și cu partenerii noștri din Uniunea Europeană", a menționat Nicolae Eșanu.
Întâlnirea Viceministrului Justiției cu delegația Comisiei de la Veneția a avut loc în cadrul unei vizite de trei zile a delegațieila Chișinău. Sesiunea următoare a Comisiei de la Veneția va avea loc în perioada 21-23 martie curent. Atunci, Comisia se va expune asupra reformelor în Republica Moldova, în domeniul justiţiei şi cel electoral.