
28 martie 2025, Chișinău – La Ministerul Justiției a avut loc ședința Consiliului consultativ pe lângă Agentul Guvernamental al Republicii Moldova, o platformă de dialog interinstituțional menită să consolideze cooperarea pe segmentul executării eficiente a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). La eveniment au participat membrii Consiliului consultativ, reprezentanți ai autorităților responsabile de implementarea hotărârilor CEDO și reprezentanți ai Departamentului de Executare a Hotărârilor CEDO. Discuțiile au vizat atât progresele înregistrate de Republica Moldova, cât și provocările din domeniu.
Eduard Serbenco, secretar de stat la Ministerul Justiției, a declarat că: „Lucrările Consiliului și existența acestui cadru sunt esențiale, mai ales în cauzele în care Republica Moldova este deja vizată. Nu întotdeauna implementarea deciziilor este simplă. Din această perspectivă, expertiza și contribuția dvs. ne ajută să clarificăm anumite aspecte și să avansăm în angajamentele asumate față de justițiabili și față de organizațiile internaționale.”
Iar Doina Maimescu, șefa Direcției agent guvernamental, a evidențiat că țara noastră s-a angajat ferm, inclusiv în raport cu Uniunea Europeană, să întreprindă măsuri concrete pentru a reduce numărul cazurilor aflate în proces de supraveghere: „Executarea hotărârilor CEDO este un subiect de interes prioritar și pentru Uniunea Europeană, întrucât reflectă angajamentul nostru față de valorile fundamentale ale democrației și statului de drept. Aceste hotărâri sunt esențiale pentru asigurarea unei protecții efective a drepturilor omului. În procesul de evaluare a gradului de aliniere a legislației naționale la acquis-ul comunitar, există un capitol distinct dedicat modului în care Republica Moldova își îndeplinește obligațiile privind executarea deciziilor CEDO.”
Participanții au analizat Raportul agentului guvernamental pentru anul 2024 cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării hotărârilor și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Cei prezenți au discutat și despre:
- Redeschiderea investigațiilor penale în cazurile în care CEDO a constatat lipsa unor anchete eficiente, în special privind aplicarea tratamentelor inumane sau degradante;
 - Respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale implicate în proceduri judiciare;
 - Dreptul la respectarea vieții private în contextul supravegherii video în izolatoarele de detenție;
 - Situația reținerilor și transferurilor în regiunea transnistreană și implicațiile asupra dreptului la libertate și siguranță.
 
Datele statistice indică o evoluție pozitivă pentru țara noastră. În 2024, au fost depuse 363 de cereri împotriva Republicii Moldova, cu 44% mai puține decât în anul precedent, acesta fiind și cel mai mic număr din ultimul deceniu. Tot în 2024, ponderea cazurilor câștigate la CEDO, din numărul de cereri comunicate, a crescut cu 15,2% față de anul 2023.
        


