Proiectul Ordinului ministrului justiției privind aprobarea Regulamentului cu privire la controlul special al candidaților la funcții publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare. Nota informativă.
Proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea Instrucțiunilor cu privire la certificarea faptelor de stare civilă produse și consemnate în raioanele din stânga Nistrului și municipiul Bender. Nota informativă
Proiectul Legii pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003 (privind instituirea unui mecanism de internare forțată a persoanelor care suferă de tulburări psihice într-o instituție psihiatrică, în privința cărora există temeiuri de aplicare a arestului preventiv sau care se află în arest preventiv). Nota informativă.
Proiectul Legii privind modificarea şi completarea articolului 1 din Legea nr. 164-XV din 4 aprilie 2003 pentru ratificarea Protocolului la Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială, şi penală din 22 ianuarie 1993. Nota informativă.
Proiectul Ordinului ministrului justiției privind aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare . Nota informativă