
18 martie 2024, Chișinău – Concursul organizat pe platforma Ministerului Justiției privind selectarea unui membru al Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), din partea Republicii Moldova, a fost câștigat de Andrei Brighidin. Acesta a obținut majoritatea voturilor membrilor comisiei de selectare, din totalul celor patru candidați care au aplicat la concurs. Candidatura lui Andrei Brighidin urmează a fi propusă organelor decizionale ale Consiliului Europei. Durata mandatului de membru al ECRI este de 5 ani. Hotărârea Comisiei de selectare poate fi accesată aici.
Andrei Brighidin are peste 15 ani de experiență în domeniul combaterii discriminării și promovării drepturilor omului, iar în ultimii 10 ani a activat în calitate de membru în cadrul Consiliului pentru Egalitate.
ECRI este o entitate independentă de monitorizare în domeniul drepturilor omului, creată în anul 2002 de Consiliul Europei, specializată în combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței la nivel european. Membrii ECRI participă la ședințe și sunt independenți. Ei evaluează nivelul de conformitate al legislației, al politicilor și al altor măsuri întreprinse în domeniile respective de către state, precum și înaintează recomandări pentru a fi implementate în acest sens la nivel național. ECRI este formată din 46 de membri, câte unul din partea fiecărui stat membru al Consiliului Europei.