Ministerul Justiției anunță consultarea proiectului Conceptului Platformei e-Notariat. Proiectul a fost elaborat în vederea implementării prevederilor Art. X al Legii nr. 126 din 26.05.2023 pentru modificarea unor acte normative (dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova).
Alin. (4) art. X din Legea menționată supra prevede că sistemul informațional de stat prin care se vor înregistra actele notariale electronice în registrul de stat al actelor notariale electronice va fi dezvoltat de Ministerul Justiției, în calitate de posesor, cu suportul I. P. „Agenția de Guvernare Electronică”. Ministerul Justiției, după consultarea Camerei Notariale, va aproba conceptul și regulamentul de funcționare ale sistemului informațional.
Propunerile urmează a fi transmise până la data de 10 februarie 2025, în format electronic, la adresa: secretariat@justice.gov.md și oleg.postovanu@justice.gov.md.
Persoana de contact: Oleg POSTOVANU, Consultant superior, Secția notari, traducători și interpreți, Direcția profesii și servicii juridice, tel.: (022) 20 14 47, email: oleg.postovanu@justice.gov.md.