
1 iunie 2025, Chișinău – Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Ministerul Justiției transmite cele mai calde felicitări tuturor copiilor din Republica Moldova și celor care îi îngrijesc și îi ocrotesc zi de zi. Fie ca fiecare copil să crească într-un mediu sigur, în care drepturile îi sunt respectate, iar potențialul – valorificat.
Această zi este și un moment de reafirmare a angajamentului nostru comun: protejarea drepturilor copilului rămâne o prioritate, iar eforturile din ultimii ani reflectă determinarea de a construi un sistem de justiție care să sprijine copiii, să prevină abuzurile și să le ofere șanse egale pentru un viitor demn și sigur.
În 2024, Guvernul a aprobat, prin HG 456/2024, standarde clare pentru camerele de audiere a copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Potrivit noilor prevederi, fiecare spațiu trebuie să cuprindă o cameră de audiere, una de vizualizare și una de așteptare, adaptate ca dimensiuni, decor și dotări, astfel încât audierea să se desfășoare în condiții prietenoase.
Tot în 2024, ministerul a elaborat un proiect de modificare a Codului penal pentru transpunerea Directivei 2011/92/UE. Proiectul îmbunătățește cadrului legal pentru prevenirea și combaterea exploatării sexuale online a copiilor și instituie măsuri de protecție mai eficiente. Proiectul a fost adoptat în prima lectură de Parlament.
Pe linia parteneriatului cu UNICEF (Programul de cooperare 2023–2027) au fost lansate servicii și programe specializate pentru copiii victime sau martori ai infracțiunilor, programe de justiție restaurativă în cazul minorilor în conflict cu legea și proceduri adaptate pentru cei aflați în detenție. Totodată, s-au elaborat politici privind justiția prietenoasă copiilor și au fost organizate cursuri de formare pentru angajații din justiție, pentru a asigura o abordare corectă și sigură față de minorii în contact sau în conflict cu legea.
În 2025, colaborarea cu UNICEF continuă prin analiza compatibilității legislației interne cu Directiva (UE) 2016/800, privind garanțiile procedurale ale minorilor suspectați sau acuzați penal. În baza noilor standarde aprobate vor fi evaluate ș camerele de audiere existente în judecătorii și procuraturi.
Foaia de parcurs privind „Statul de drept” (HG 275/2025) include, în Capitolul 23 „Sistemul judiciar și drepturi fundamentale”, prevederi pentru dezvoltarea unui sistem integrat de protecție a copilului în conformitate cu normele UE și, în Capitolul 24 „Justiție, libertate și securitate”, măsuri de armonizare a cadrului normativ cu noile reglementări europene privind utilizarea tehnologiilor pentru combaterea abuzului sexual online asupra copiilor. Ministerul Justiției este în proces de implementare a Foii de parcurs – esențială în procesul de aderare la UE.
În aprilie 2025 echipa ministerului a început revizuirea cadrului normativ referitor la intervievatorul specializat în audierea minorilor. Scopul este definirea clară a statutului, atribuțiilor și procesului de formare a acestora. Rolul intervievatorului este esențial în procesul de audiere a copiilor victime și martori ai infracțiunilor, în special în reducerea riscului de revictimizare a minorilor și în stabilirea adevărului și clarificarea circumstanțelor comiterii infracțiunii. Inițiativa răspunde acțiunilor Programul național pentru asigurarea respectării drepturilor omului 2024–2027.
Republica Moldova și-a reafirmat angajamentul ferm pentru protecția și promovarea drepturilor copilului prin ratificarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, unul dintre cele mai importante tratate internaționale ce stabilește standarde clare și universale privind drepturile fundamentale ale copiilor. Această Convenție asigură cadrul de referință pentru toate statele semnatare, inclusiv Republica Moldova, pentru garantarea unui mediu sigur, echitabil și prietenos pentru dezvoltarea copiilor. Pentru a transpune și implementa eficient principiile și prevederile Convenției în sistemul juridic național, Republica Moldova a adoptat Legea nr. 370 din 2023 privind drepturile copilului. Această lege reprezintă un pas esențial în consolidarea cadrului legislativ național, oferind un set de norme clare și actualizate care reglementează drepturile și protecția copiilor pe teritoriul țării.
Protejarea drepturilor copilului ne privește pe toți: numai prin educație permanentă și implicare comunitară putem stopa abuzurile și oferi copiilor siguranța cuvenită. Continuăm să lucrăm împreună, autorități și societate civilă, pentru ca fiecare copil din Moldova să aibă șanse egale și un viitor protejat.
