Dialogul Republica Moldova–Uniunea Europeană privind drepturile omului

You are here

Dialogul Republica Moldova–Uniunea Europeană privind drepturile omului

Pe 20 noiembrie, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a paisprezecea rundă a Dialogului în format Republica Moldova–Uniunea Europeană, privind drepturile omului. Evenimentul, care se desfășoară anual, a adunat reprezentanții tuturor instituțiilor naționale relevante.

 

În cadrul reuniunii au fost discutate principalele evoluții ale politicilor naționale în domeniul asigurării implementării drepturilor omului. Totodată, a fost analizată situația actuală și pașii următori în domeniul drepturilor omului, democrației, statul de drept, libertății presei, drepturilor copilului și a drepturilor electorale, politicilor antidiscriminare, protecției datelor cu caracter personal și a cooperării juridice internaționale. Participanții au vorbit și despre respectarea drepturilor omului în sistemul judiciar. Reprezentanții instituțiilor naționale vizate au prezentat evoluțiile înregistrate în domeniile de competență, reieșind din recomandările formulate urmare a dialogului precedent din 2022.

 

Uniunea Europeană a subliniat importanța reformelor promovate de Republica Moldova și a recunoscut progresele înregistrate de țară pe calea aderării la UE. În acest sens, UE a încurajat Moldova să continue eforturile de consolidare a respectării, protecției și implementării drepturilor omului.

 

Dialogul a fost co-prezidat de secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, și de Dorota Dlouchy-Suliga, șef de Divizie pentru Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă.

 

Secretarul de stat Eduard Serbenco a subliniat importanța respectării drepturilor omului pentru un stat de drept cu aspirații europene. „Avansarea în relațiile cu Uniunea Europeană presupune și asumarea unui șir de angajamente, cu accent puternic pe asigurarea drepturilor și libertăților omului și consolidarea statului de drept. În acest sens, este nevoie de eforturi conjugate din partea tuturor instituțiilor statului întru consolidarea respectării, protecției și realizării drepturilor omului”, a menționat Eduard Serbenco.

 

Următorul Dialog Republica Moldova-UE privind drepturile omului va avea loc în 2024, la Bruxelles.

Content Images: 

Agenda publică

Mai 2024

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31