Ghiduri de bune practici în domeniul medierii în cauze transfrontaliere

You are here

Ghiduri de bune practici în domeniul medierii în cauze transfrontaliere

În cadrul proiectului „Promovarea medierii în cauzele transfrontaliere în materie civilă", finanţat în cadrul Programului „Justiţie Civilă" 2010, implementat de către Ministerul Justiţiei al României, avînd ca parteneri Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, Ministerul Justiţiei din Olanda, Ministerul Justiţiei din Bulgaria, Asociaţia Europeană a Judecătorilor care sprijină medierea - GEMME, Organizaţia nonguvernamentală MIKK din Germania, Consiliul de Mediere din România, au fost elaborat un pliant în domeniul medierii transfrontaliere adresat publicului larg, precum şi un ghid de bune practici care conţine informaţii utile pentru familiarizarea specialiştilor cu instrumentele juridice şi procedurile aplicabile în domeniul medierii transfrontaliere în materie civilă.

Materialele cuprind informaţii cu privire la: aspecte generale referitoare la medierea în conflictele transfrontaliere - izvoare şi domeniu de aplicare; importanţa formării mediatorilor în dispute transfrontaliere; aspecte procedurale specifice referitoare la medierea transfrontalieră; principii, metode și modele de mediere transfrontalieră; promovarea şi aplicarea medierii transfrontaliere; aspecte legislative în domeniu.

În acest context, în scopul dezvoltării instituţiei medierii, în general, şi a medierii transfrontaliere, în special, precum şi în vederea înlesnirii accesului mediatorilor, beneficiarilor serviciilor de mediere, precum a altor specialişti şi persoane interesate la informaţiile în domeniu medierii transfrontaliere, lucrările de specialitate pot fi consultate aici:

 

Agenda publică

August 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31